Traian Băsescu, atac la președintele Comisiei Europene: „Această abordare a dus și la cel de-al doilea război mondial”

Traian Băsescu, atac la președintele Comisiei Europene: Această abordare a dus și la cel de-al doilea război mondial
Publicat: 10/10/2015, 16:34

„Pe mine m-a contrariat declarația lui Jean-Claude Juncker (…) în care pur și simplu spunea: «trebuie să ne apropiem de Rusia și să nu-i lăsăm pe americani să facă jocurile în Europa». Da, dar Europa nu-și poate garanta singură securitatea. Ori acest mesaj înseamnă să cedăm Rusiei tot ce vrea, ca să stăm liniștiți. Păi, îmi pare rău, dar această abordare a dus și la cel de-al doilea război mondial, prin cedări succesive”, a spus Traian Băsescu, sâmbătă, la Colegiul Național al PMP, care s-a desfășurat la Sinaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În acest context, fostul șef al statului a spus că, în opinia sa, ceva „se întâmplă la Bruxelles, iar România nu participă la acele evenimente”.

„Cred că ceva se întâmplă la Bruxelles, iar România nu participă la ceea ce se întâmplă, din păcate. România este puțin în afară și neaducerea în dezbatere publică a marilor subiecte este o mare greșeală”, a mai spus Băsescu.

Acesta a adăugat că PMP trebuie să-și asume aducerea în dezbaterea publică a unor astfel de subiecte „sensibile”.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, în cursul unei vizite la Passau, în sudul Germaniei, că este necesar ca Uniunea Europeană să-și restabilească „relațiile practice” cu Rusia și să nu lase Statele Unite să „dicteze” în această politică, potrivit BBC News online.

Juncker critica astfel o declarație prin care președintele american Barack Obama cataloga Rusia doar ca „o putere regională”.

„Știu din conversațiile mele cu (președintele rus Vladimir Putin) că el (nu acceptă) fraze ca cele de atunci când (președintele american) Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă acest lucru? Nu poți să vorbești despre Rusia așa”, a declarat Juncker joi, într-o conferință de presă în orașul german Passau, citat de site-ul TheLocal.se.

Președintele CE a făcut aceste declarații în contextul în care UE și Statele Unite au impus sancțiuni Rusiei din cauza intervenției acesteia în Ucraina, iar Obama a avut o întâlnire glacială cu președintele rus Vladimir Putin la Adunarea Generală a ONU, în septembrie.

„Trebuie, o spun deschis, să tratăm Rusia decent”, a mai declarat Juncher. „Rusia trebuie tratată ca un egal”, a adăugat președintele CE, citat de site.

„Trebuie să facem eforturi către o relație practică cu Rusia. Nu este sexi, dar așa trebuie să facem, nu putem continua așa”, a declarat, citat de BBC, șeful Comisiei în această vizită în sudul Germaniei.

Occidentul a impus restricții în eliberarea vizelor și blocarea averilor a zeci de oficiali ruși de rang înalt.

Sancțiunile au restricționat, de asemenea, accesul Rusiei la credite bancare occidentale, la tehnologie indistrială și în sectoarele apărării și energetic. Ca răspuns, Moscova a impus embargouri asupra celor mai multe importuri de alimente și băuturi occidentale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×